“JOCUL ESTE ACELAȘI, DOAR JUCĂTORII SE SCHIMBĂ”

 

-Cum este Dinule, mai greu pe bancă, sau pe teren? A trecut ceva timp de când te-ai retras și cred că te-ai obișnuit cu ambele ipostaze.

 

-Indiscutabil, pe bancă. Aici sunt cele mai multe detalii de pregătit în micile amănunte. Și vorbim despre un grup, cu calități diferite, cu obiceiuri și firi diferite. Ca jucător, lucrurile păreau mai simple. Aveai programul pe care trebuia să îl respecți. Ca antrenor, șapte zile din șapte trebuie să pregătești totul amănunțit.

 

-Faci parte din categoria jucătorilor longevivi în cariera de pe terenul de joc. Ce te-a determinat să renunți?

 

-Pur și simplu am simțit că a sosit momentul. A fost o decizie grea, dar n-am stat mult pe rânduri. Timpul nu mi-a permis. Am avut șansa de a începe “pionieratul” în cariera de antrenor la Liga a III-a. Mi-a plăcut, mă simțeam în largul meu. Acum am ajuns aici. Este cu totul altceva. Diferența dintre cele două ligi este incomparabilă.

 

-Există momente în care ai vrea să încalți ghetele și să intri din nou pe teren?

 

-Permanent. Sunt la început de carieră și încă n-au dispărut reacțiile specifice jucătorului. Am momente în care efectiv îmi vine să dau buzna pe teren și să atac balonul. Dar îmi pun frână singur.

 

-Cum vezi echipa la momentul actual? Am rugămintea să eviți răspunsurile șablon.

-Nu obișnuiesc să folosesc șabloane pentru că sunt un tip direct, care spune lucrurilor pe nume. Avem în lot jucători cu experiență, dar și tineri. Încercăm să îmbinăm doar aspectele pozitive, experiența cu exuberanța. Suntem o echipă în plină construcție și cu o politică nouă.

 

-Ce fel de politică?

 

-Refuzăm să mai luăm jucători împrumutați. Avem experiența anului trecut și am învățat multe din asta. Vrem jucători care să își dea sufletul pentru echipa la care sunt sub contract.

 

-Vorbeai de anul trecut. Crezi că vom putea evita emoțiile din finalul sezonului precedent?

 

-Nu trebuie uitat că am pierdut trei jucători importanți. Dar eu am mare încredere în lotul actual. Sunt convins că anul acesta vom scăpa de emoțiile barajului. Important însă, de fapt obligatoriu este să ne jucăm toate meciurilede acasă pe propriul teren!

 

-Ce te-a caracterizat în cariera de jucător?

 

-Ambiția de a câștiga. Această ambiție am transformat-o de foarte multe ori în obsesie.

 

todo2

-Dar ca tânăr antrenor ce te „obsedează”?

 

-Am mai multe, hai să le spunem obsesii, deși termenul e forțat. Am aceeași ambiție de a câștiga toate meciurile, indiferent de numele adversarului pe care îl am în față. La fel, pregătirea în cele mai mici detalii și disciplina.

 

-Ai fost un jucător disciplinat?

 

-Nu.

 

-Chiar ești sincer în răspunsuri…

-N-am fost un jucător disciplinat, însă atunci când intram pe teren știam clar ce am de făcut.

 

-Ai un vis în carieră? Pe termen lung, sau scurt.

 

-Sigur că am, e ceva normal să avem vise și să ne propunem obiective personale. Eu îmi doresc să antrenez în cupele europene. Acum e devreme, dar așa cum spuneai, visul îl pot considera o țintă pe termen lung.

 

-Unde vezi echipa din Voluntari în viitorul apropiat?

 

-Nu sunt un tip utopic, însă încerc să văd lucrurile în mod realist. Avem o infrastructură extraordinară și condiții impecabile oferite de oameni dedicați fenomenului numit fotbal. Avem o academie de fotbal care a început să producă. Dovadă că există jucători produși de noi care au făcut pasul în Liga I, la prima echipă. Ceea ce se întâmplă aici reprezintă certitudini, nu vorbe goale. Suntem ca o mașinărie ale cărei rotițe se învârt perfect și ea s-a urnit la drum. Cu condițiile oferite, în câțiva ani ar trebui să ne luptăm la titlu.

 

-Cum decurge colaborarea cu Florin Marin?

 

-Super! Are un imens bagaj de experiență acumulată în timp și e logic că am foarte multe de învățat de la dânsul. Oricum, avem obligația morală de a-i respecta pe antrenorii în vârstă care au avut și încă mai au multe de spus în fotbalul românesc.

 

-Putem vorbi despre o relație profesor-elev?

 

-Exact, foarte bine punctat. O relație profesor-elev bazată pe sinceritate și respect reciproc.

 todo3

-Se împacă metodele de antrenament tradiționale, totuși din trecut, cu tehnologia prezentului?

 

-Nu trebuie să uităm ce performanțe s-au obținut în fotbalul de atunci cu acele metode de antrenament și pregătire. Sigur, atunci te bucurai când obțineai o casetă video cu un meci al adversarului. Acum, tehnologia ne ajută să aflăm absolut orice necunoscută despre adversar. Dar în esență jocul este același, doar jucătorii se schimbă.

 

-Dă-mi un nume de echipă din campionatul românesc care îți place, evident, dincolo de FC Voluntari.

 

-Nu sunt suporter al unei echipe anume. Totuși, apreciez ceea ce s-a realizat la Dinamo, club care a ieșit din insolvență. Deci, cu un plan bine structurat, chiar se poate. Dacă vorbim din punctul de vedere al impactului din tribune, mi-e dor de atmosfera din derby-urile adevărate în care apăreau Steaua, Dinamo, Rapid.

 

-Închide ochii și spune-mi la ce echipă visezi?

 

-Îmi este dor de Farul Constanța și îmi doresc să ajung cândva la Inter Milano. Dar cu adevărat acasă mă simt aici, la Voluntari!

 

-Ce poți să spui despre mult mediatizata numire a lui Cristoph Daum în funcția de selecționer al României?

 

-Federația a ales un selecționer străin, ceea ce înseamnă o experiență nouă pentru tot fotbalul românesc. Sunt convins că a venit cu ceva nou, dealtfel chiar a stat de vorbă cu noi, cu majoritatea antrenorilor. Este ușor să îl criticăm toți, iar el nici n-a apucat să înceapă cu adevărat treaba. Am văzut destule echipe naționale care au avut succes cu antrenori aduși din alte țări. De ce nu ar reuși și la noi? Asta nu înseamnă însă că în România nu există antrenori de valoare. Timpul este cel care ne va da răspunsuri.

 

-Pentru că vorbim de națională, poți propune și jucători de la FC Voluntari?

 

-Cu siguranță. Avem jucători de viitor, asta-i clar. Și de fapt să nu uităm că la lotul de tineret există jucători de la FC Voluntari. Totul depinde de selecționer.

 

todo4

-În final de discuție, vom putea vorbi cândva despre Dinu Todoran selecționerul naționalei României?

 

-Hai să lăsăm gluma la o parte! Eu sunt la început de drum și am obligația să rămân modest, cu picioarele pe pământ. Mai e mult, foarte mult până departe.

 

interviu realizat de LUCIAN IONESCU

MUȘCHETARII DIN ABANOS

Îmi era dor de presă. Însă nu de informația purtată cu viteza vântului prin megabiții internetului. Îmi doream informația, dar dulce, lină, plăcută ca un susur de izvor. I-am provocat pe cei trei fotbaliști de culoare de la FC Voluntari la un dialog. Hamed Kone, Willfried Moke și Jeffrey Monakana. L-am convocat și pe colegul George Galamaz. Le-am explicat că este vorba despre un altfel de interviu, despre un altfel de reportaj. Un „ceva” ieșit din șabloanele și granițele obișnuite. Am ocolit ruta statisticilor, pentru amatorii de cifre există wikipedia. Este vorba de fapt despre o discuție liberă, cu subiecte diverse: fotbal, religie, terorism, polemici și umor dus către caterincă. Toți au marșat fără nici o eschivă. Iată ce a ieșit.

 

 

-Măi băieți, voi știți cine au fost cei trei mușchetari?

 

Evident că întrebarea a picat surprinzătoare și imposibil de anticipat pentru un început de interviu. Cei trei mă priveau cu ochii ușor bulbucați. Iar răspunsurile au început să apară ambigue.

 

Hamed: Aaa…da, îmi amintesc ceva, deși nu foarte bine.

Will: Sigur, cu D’Artagnan, Aramis și…nu mai știu cum se numeau ceilalți doi.

Jeff: …

 

-Uau! Să înțeleg că ați citit romanul lui Alexandre Dumas?

 

Hamed: Nuuu, n-am citit. Am văzut filmul, dar demult și am uitat multe dintre secvențe.

Will: Eu cunosc povestea, însă tot din film. Cartea n-am citit-o.

Jeff: Eu n-am văzut nici filmul, n-am citit nici cartea. Habar n-am cine-s ăia!

 

 

Privesc către Galamaz și îmi stăpânesc un zâmbet. Mă amuză onestitatea lui Jeffrey. Apoi explic rostul întrebării.

 

-Îmi trebuia un titlu pentru acest material. Și mi-am propus să-l intitulez “Mușchetarii din abanos”. Când spun abanos, mă refer clar la culoarea pielii voastre. Spuneți-mi de la început dacă vă deranjează pentru că e foarte simplu să ne gândim împreună la un alt titlu.

 

Răspunsul vine aproape la unison.

 

Hamed: Pe mine nu mă deranjează.

Will: Deloc.

Jeff: Eu n-am nici o problemă.

 

-Ați venit în România în perioade diferite, din locuri diferite. Se poate spune că v-ați adaptat la fotbalul de aici?

 

Hamed: Eu am jucat în liga secundă, apoi am ajuns pe prima scenă. Pot spune că am început să cunosc fotbalul românesc. Este bazat mai mult pe partea fizică. Dar m-am obișnuit.

Will: Este total diferit de ceea ce am lăsat în Spania. Fotbalul de aici este agresiv și uneori chiar dur. Tehnica e lăsată deoparte.

Jeff: Am venit mai recent în România, însă mi-am format o părere. Am văzut și jucători cu calități tehnice și cred că fotbalul de aici decurge practic în spiritul jocului.

 

Observ că zâmbetele au dispărut. Discuția pare să-i acapareze pe toți. Inclusiv pe colegul Galamaz care își ia în serios rolul de translator pentru Monakana. Pentru ca discuția să decurgă cursiv, am decis ca eu să vorbesc în limba lui Moliere cu Kone și Moke, iar Galamaz să comunice în engleză cu Monakana. Spun de fostul fotbalist că și-a luat rolul în serios pentru că s-a prezentat în sala de conferințe afișând un aer „british”, îmbrăcat în costum negru, cămașă albă și, evident, o umbrelă, așa, ca accesoriu.

 

 

-Vă aflați oarecum la distanță de zgomotul și de agitația permanentă a Bucureștiului. Cum decurge pentru voi o zi obișnuită la Voluntari?

 

Hamed: Îmi petrec timpul mai mult la stadion, decât acasă. Ne antrenăm, apoi suntem liberi. Dincolo de antrenamente, ne petrecem timpul la mall, sau acasă. Nu e nimic neobișnuit, sau ieșit din comun.

Will: O zi normală înseamnă antrenament, apoi masa de prânz împreună cu colegii aici, la club. După care merg să îmi iau prietena de la serviciu.

 

Întrerup discuția pentru că subiectul devine interesant și prinde o altă turnură.

 

-Ți-ai făcut o prietenă în România care mai și lucrează?

 

Will: Nu, nicidecum. Prietena mea este din Franța și m-a însoțit aici. N-a vrut să stea acasă și s-a angajat la o agenție de turism franceză. Mi se pare un lucru normal să lucreze.
-Și tu Jeff?

 

Jeff: Pentru mine totul este diferit acum. Gândește-te că ani de zile am locuit în centrul Londrei. Aici mă simt oarecum departe de tot și de toate. Poate că îmi lipsește puțin aglomerația cu care eram obișnuit. Oricum, timpul liber mi-l petrec mai mult plimbându-mă prin mall.

 

-Ce considerați că predomină la voi în vestiar, experiența “veteranilor”, sau entuziasmul jucătorilor tineri?

 

Hamed: Din punctul meu de vedere, dacă facem referire la experiență, trebuie să amintim obligatoriu de Todoran…

 

Propoziția începută de Kone este întreruptă de zgomotul ușii sălii de conferințe. În prag își face apariția…Dinu Todoran. Îl privim uimiți. La rândul lui ne aruncă o privire zâmbitoare. “Hmm, prea multă franceză aici!” Apoi dispare, la fel cum apăruse.

 

-Măi să fie! Asta-i chiar telepatie.Te rog, continuă Hamed!

 

Hamed: …așa cum spuneam, Todoran este cel care ne unește. O făcea pe teren în timpul meciurilor, când ne aranja, sau pur și simplu ne îndemna la luptă. O face și acum, de pe margine și la antrenamente, de când a fost cooptat în stafful tehnic. Oricum suntem mai mulți jucători tineri, decât bătrâni.

 

Moke: Eu spun că avem nevoie, atât de nebunia tinerilor, cât și de experiența celorlalți. Ele trebuie să se completeze cât mai bine, să formeze un tot unitar.

 

Jeff: Aici lucrurile sunt diferite față de Anglia, dar în sensul bun. Pentru că, jucătorii cu experiență ne vorbesc în timpul jocului și ne încurajează. Pentru mine, care sunt un jucător tânăr, acest lucru mă ajută și îmi dă entuziasm. În Anglia e altfel. Jucătorii cu experiență vorbesc mai mult între ei. Pe noi, pe cei tineri, mai mult ne ceartă și uneori chiar ne jignesc.

 

-Voi trei vă simțiți asimilați de către colegii din vestiar, sau ați format propriul vostru grup?

 

Nu puteam anticipa că această întrebare va isca polemici, cel puțin între Kone și Moke. Pentru că, mezinul Monakana preferă să vorbească mai mult pentru sine.

 

Hamed: Todoran încearcă permanent o apropiere între noi, toți jucătorii. Pentru că, în fotbalul din România fiecare jucător crede că un nou venit a sosit să îi ia locul. Și atunci îl privește cu suspiciune și gândește doar de rău despre colegul său.

 

Moke: Într-un vestiar normal, grupurile se formează în funcție de afinități. Fotbalistul e egoist. El trebuie să își urmeze scopul și să joace cât mai bine pentru ca altul să nu-i ia locul.

 

Hamed: Eu nu sunt de acord cu ce zici. Ești suspendat, sau te-ai accidentat și un coechipier joacă pe postul tău. Trebuie să îi urezi “mult noroc” din adâncul inimii. Pentru că e pentru binele echipei.

 

Jeff: Din punctul meu de vedere nu trebuie să existe o competiție internă, între noi. Și eu cred că trebuie să îi ții pumnii coechipierului

 

Will: Hamed, frate, e normal să existe rivalitate în vestiar.

 

Hamed: Așa faci mereu, Will, îți place să te contrazici. Nu-i normală rivalitatea între noi, toți tragem pentru aceeași echipă.

 

Tonul celor doi este din ce în ce mai ridicat. S-a trecut la „frate”, cuvânt cu tentă de argo în contextul actual. Îmi place, este exact ce îmi doream. O discuție liberă, deloc încorsetată în șabloanele obișnuite ale presei. O polemică aprinsă în care franceza lui Kone și Moke se amalgamează amețitor cu engleza lui Monakana. Observ opinii diferite urmărind în fond aceeași țintă. Îi fac semn lui Galamaz să își păstreze răbdarea și să îi lăsăm să continue.

 

Will: În România, străinii sunt într-o parte și românii într-o parte. Nu este bine și de aceea apar rivalitățile.

 

Hamed: Există multă individualitate și din păcate unii jucători nu se gândesc la echipă, ci doar la ei. În acest fel lucrurile nu pot merge bine. În mintea mea, vestiarul trebuie să fie o familie.

 

Jeff: Foarte multe țin și de antrenor, pentru că el decide cine joacă și cine nu. Dar, când nu joci, mental nu stai deloc bine și poate fără să vrei îți invidiezi colegii.

 

-Băieți, riscăm să ne prindă noaptea și să nu depășim acest subiect. Cum explicați evoluțiile oscilante ale echipei, cu o serie de victorii consecutive, urmate de o altă serie, de data aceasta neagră?

 

Hamed: Eu cred că noi avem tendința de a ne subestima forțele atunci când nu trebuie. Cineva, înaintea meciului cu Steaua spunea că lupta e dinainte pierdută și vom încasa șase goluri. Și iată că i-am bătut. Nu înțeleg de unde această mentalitate.

 

Will: Poate că unii jucători se subestimează și nu cred cu adevărat în forța echipei. Nu trebuie să spui niciodată că nu poți câștiga.

 

Hamed: Cred că nu am gestionat cum se cuvine faptul că puteam fi mult mai sus. E clar că ceva scârțâie. Dar, o echipă mică poate ajunge departe prin muncă multă. Drogba nu a fost niciodată un jucător tehnic, însă prin muncă a depășit această carență.

 

Jeff: Totul trebuie făcut pas cu pas. Fiecare meci înseamnă încă un pas. Da fapt, două meciuri te pot urca spre Europa, sau te pot împinge către retrogradare.

 

-Acest stadion nou-nouț și termenul de „acasă” creează o presiune în plus?

 

Hamed: Nicidecum. Am pierdut cu Craiova pentru că a fost o chestie de voință. Au avut mai multă voință pentru a învinge. E bine că jucăm acasă, pe un astfel de gazon.

 

Will: Jocul pe propriul nostru stadion nu a creat nici un fel de presiune. Pur și simplu am pierdut. Păcat pentru suporteri, pentru că au venit foarte mulți și ne-au încurajat.

 

Jeff: A juca acasă cu adevărat este un lucru pozitiv pentru că ai fanii alături. Nu din cauza asta am pierdut.

 

Fotbal, fotbal, fotbal! Ard de nerăbdare să abordez și altfel de subiecte, să îi cunosc pe acești oameni și dincolo de terenul de joc. Așa că, încerc o fentă „din gleznă”.

 

-Atenție, schimbare totală de subiect! Ați întâlnit rasism în România?

 

Hamed: Există un pic de rasism, dar nu exagerat. Am simțit-o pe propria piele când am ieșit de pe un teren și mi s-a strigat „maimuță”. Dar nu doar în România, peste tot în lume există o doză de rasism.

 

Will: Nu m-am confruntat cu rasism. Lumea mai râde, sau mă privește cu curiozitate pentru faptul că am altă culoare, dar asta nu înseamnă rasism și nici nu mă deranjează.

 

Jeff: Eu nu m-am confruntat cu probleme legate de rasism, nici aici, nici în Anglia.

 

-Atunci când vizităm câte o catedrală, sau biserică, în deplasările echipei, am observat că nu intrați și preferați să rămâneți afară. Care este cauza?

 

Hamed: Există un singur Dumnezeu pentru toți, însă eu sunt catolic, iar noi, catolicii, avem alt mod de a ne face semnul crucii. De aceea, nu intru decât în biserici catolice. Nici când evoluam în Japonia nu intram în templele budiste.

 

Will: Eu nu înțeleg mai nimic din subiectul biserici. Sigur, respect toate religiile, dar sincer vorbind, nu mă reprezintă.

 

Jeff: Eu intru în biserici fără probleme.

 

-Ce părere aveți despre valul de terorism cu care se confruntă Europa de mai mult timp?

 

Hamed: Este icredibil! Terorismul trebuie combătut cu toate forțele. Nu înțeleg pentru ce trebuie să ucidem? Ideea e că dacă sunt uciși câțiva oameni în Europa, totul devine o dramă mondială, dar când sunt masacrați zeci de mii de oameni în Africa, nu-i pasă nimănui și nici nu devine un subiect de dezbătut.

 

Will: Totul este o manipulare și o regie pentru a câștiga permanent ceva. Și nu trebuie omis și faptul că nu există doar teroriști musulmani. În plus, de multe ori, terorismul n-are nici o legătură cu religia.

 

Jeff: Vedem cu groază la televizor ce se întâmplă în Franța, în Belgia. Toți am fost la un moment dat „Charlie Hebdo”. Dar nimeni nu pomenește nimic despre ceea ce se întâmplă aproape zilnic în Mali, în Congo, în Kenia.

 

Pe chipurile lor se așterne tristețea și ridurile se văd mai adânci decât sunt în realitate, în pofida tinereții. Tind să le dau dreptate. Noi, europenii, ne trăim propriile drame și le disecăm pe toate părțile. N-avem ochi însă și pentru nenorocirile de pe alte continente. Dar ei le observă și le simt, pentru că rădăcinile lor sunt acolo. Consider că este momentul să îi văd din nou zâmbind.

 

-Spuneți-mi repede trei cuvinte preferate în limba română. Dar…fără obscenități!

 

Obțin efectul scontat. Fețele li se luminează și parcă ies din transă.

 

Hamed: „mulțumesc”, „la revedere”, „du-te”.
Will: „cașcaval”, „pușcărie”, „șmecher”.
Jeff: „gata”, „stânga”, „șaptezecișișapte”.

 

-Haideți să încercăm un exercițiu de imaginație. Vă aflați la pescuit și ați prins în undiță peștișorul de aur. Vă roagă să îi dați drumul cu promisiunea că vă va îndeplini o singură dorință, oricare ar fi aceea.

 

Hamed: Nu mă las păcălit prea ușor. Îl țin și negociez cu el să vedem cam ce îmi poate oferi. Și poate cădem la o înțelegere.

 

Will: Eu nu-i dau drumul nici de-al dracului! Îl păstrez, nu-l las să scape. Cum să dau drumul la un peștișor din aur?

 

Jeff: Îl rog să mă ajute să evoluez la un nivel cât mai înalt.

 

-Hai să revenim la fotbal. Am o întrebare mai delicată, dar nu mă pot abține să nu o spun. Este adevărat că mulți fotbaliști cu origini africane mint în privința vârstei spunând că sunt mai tineri decât în realitate?

 

Cei trei au izbucnit în râs, spre surprinderea mea și a colegului Galamaz.

 

Hamed: Da!

 

Will: Da!

 

Jeff: Nu!

 

Hamed: Această manevră a fost inovată în Nigeria. Apoi a fost importată în Camerun. După care a devenit o tradiție în toată Africa. Personal, cunosc fotbaliști care au apelat la acest truc.

 

Will: Este adevărat. Jucătorii fac asta fiind conștienți că, dacă demonstrează că sunt cât mai tineri pot obține mai ușor contracte și câștiga mai mulți bani.

 

Jeff: Eu chiar am 22 de ani!

 

-Ce credeți vă va urma în cariera voastră după FC Voluntari?

 

Hamed: Depinde în primul rând de rezultatele de aici. Eu îmi doresc să fac un pas înainte, indiferent că va fi tot în România, sau într-o altă țară.

 

Will: Nu știu. Mă gândesc să ajung în America. Sau, poate în Qatar pentru că acolo sunt foarte mulți bani.

 

Jeff: Eu chiar nu m-am gândit la acest subiect.

 

-Am ajuns la ultima întrebare comună pentru toți trei. Cum vedeți parcursul României la viitorul Campionat European?

 

Hamed: Am observat foarte multă polemică la naționala României în privința convocărilor. Eu cred că la un jucător considerat bun pentru națională trebuie văzute doar punctele pozitive, pentru că nu există fotbalist perfect. Trebuie să joace cei care merită și care pot să ajute, în fond vorbim despre o națiune. O înfrângere duce la un doliu național. Iar toate aceste polemici nu fac bine și se pot răsfrânge asupra echipei.

 

Will: O să spuneți că sunt nebun, dar dacă Benzema nu va face parte din lotul Franței, voi ține pumnii României în meciul de deschidere și îmi voi dori din tot sufletul să câștigați. Este inadmisibil ca Benzema să nu evolueze pentru naționala Franței, indiferent de ce i se impută.

 

Jeff: Eu am văzut meciul României cu Spania și am rămas cu o impresie plăcută. Cred că România poate deveni surpriza competiției.

 

I-am lăsat pe cei trei să respire, dar doar pentru câteva momente. Evident că nu s-a teminat. Doar nu îi lăsam să îmi scape din ghiare fără să storc totul de la ei. Doar că, dacă până acum  întrebările au fost comune, din acest moment au devenit individuale.

 

Hamed Kone: “NU SUNT CEL MAI BUN DIN ECHIPĂ”

 

-Cum se traduce numele ales de tine pe profilul rețelei de socializare  facebook, Haut de Gamme Hamedo?
-E un fel de argou, care tradus în română ar însemna ceva de genul “Hamed e cel mai șmecher”. Asta se referă de fapt la felul meu de a fi.
-Ești un Haut de Gamme pentru Voluntari ținând cont că de la accidentarea ta n-am mai câștigat?
-Nu, sub nici o formă. Nu sunt eu cel mai bun din echipă. Există alți jucători de mare valoare.
-Ești un fotbalist exotic cu experiențe trăite în Thailanda, Singapore, sau Japonia. Ce amintiri păstrezi de acolo?
-Am adunat foarte multe amintiri. Cele mai multe însă din Japonia. Altă cultură, alte mentalități. Totul este mult peste ceea ce am găsit în România.
-Ai ajuns în Bulgaria, însă nu ai jucat nici un meci în țara vecină.
-Nu ne-am înțeles la salariu. Cei de la Slavia Sofia mi-au promis ceva și în realitate era altceva. Și, sincer, nici nu îmi plăcea viața din Bulgaria.
-Ce au însemnat pentru tine cele două goluri marcate în victoria cu Steaua?
-Au fost foarte importante, dar nu pentru mine în mod special, ci pentru echipă. N-aș fi putut să le marchez fără ajutorul altor coechipieri.
-Mulți te cred nebun atunci când te văd alergând pe șosea, de acasă, către stadion.
-Da, alerg permanent. Așa reușesc să îmi păstrez suflul și să nu obosesc. Asta mă ajută foarte mult în timpul meciurilor.

 

Wilfried Moke: “AM AJUNS LA REAL MADRID!”

 

-Peste tot apari ca jucător născut în Congo, iar tu de fapt ești francez get-beget. De unde această confuzie?
-Este vorba despre primul meu transfer în Spania. La vremea respectivă am menționat că părinții mei sunt născuți în Congo, iar presa și internetul m-au făcut congolez. În realitate sunt născut în Franța, în localitatea Dreux.
-În limba franceză, numele tău, Moke este “moque”, ceea ce înseamnă a lua în râs pe cineva, iar tu ești un tip foarte vesel. Coincidență?
-Da, știu asta. Într-adevăr sunt genul vesel, îmi place să râd, să glumesc. Dar atenție, mă și enervez la fel de repede și devin coleric. Ar trebui să fiu mai echilibrat.
-Opt ani în Spania, dar doar la echipe nu chiar de prima mână. De ce?

-Impresarii sunt cei care mi-au hotărât soarta. La un moment dat am avut șansa să ajung la echipa a doua a marelui Real Madrid. Din păcare, impresarul meu a cerut mulți bani și tranzacția a picat. Dacă urci, trebuie să și plătești mult.
-La Rapid cum ai ajuns?
-Aventura mea în Spania ajunsese la final. Simțeam că trebuie să plec, să schimb ceva. Un impresar mi-a propus Rapidul. M-am interesat de istoria acestei echipe și mi-a plăcut. Am vrut să încerc ceva nou, să testez.
-N-ai rămas prea mult în Giulești.
-N-are sens să vorbim prea mult despre ceea ce a fost acolo. Am întâlnit foarte multă minciună cu zâmbetul pe buze. Este păcat de istoria și de suporterii acestei echipe.

 

Jeffrey Monakana: “AM CRESCUT LÂNGĂ JUCĂTORI CELEBRI”

 

-Ești născut în Anglia, însă numele tău, Monakana, nu prea are rezonanțe britanice.
-Este normal să fie așa. Părinții mei sunt din Congo, iar acolo este un nume cât se poate de obișnuit.
-Ce reprezintă pentru tine cei zece ani petrecuți la Arsenal, practic perioada copilăriei până la maturitate?
-Pentru mine a fost o imensă oportunitate. Am avut șansa să fiu antrenat de tehnicieni de renume și să am alături de mine, de fapt să cresc în preajma unor jucători celebri.
-Ai trecut pe la multe echipe din Regatul Unit, însă nu ai rămas undeva stabil. Care este explicația?
-Este o impresie falsă. Dacă urmăriți cu atenție cv-ul meu, într-adevăr o să observați numele mai multor echipe, dar sunt echipe la care am fost împrumutat pentru a juca. În realitate am semnat doar cu trei echipe și am stat cam doi ani la fiecare dintre ele.
-Viteza este punctul tău forte, însă lași senzația că eziți să tragic la poartă. De ce?

-În Anglia nu mi s-a spus niciodată lucrul acesta, pentru că eu chiar atac poarta adversă. Problema este că am fost accidentat și încă nu am ritmul pe care ar trebui să îl am.
-Te vezi evoluând în Premier League?
-Cred că este visul oricărui fotbalist să poată juca în Premier League. Normal că este și visul meu. Locuiesc la numai cinci minute de stadionul lui Tottenham și simt permanent agitația și vibrația de acolo. Este fantastic!

 

10 FLASH ÎNTREBĂRI
1.PUNCT FORTE: TEHNICA SAU VITEZA?
KONE: Tehnica
MOKE: Viteza
MONAKANA: Viteza
2.LIGA I: STEAUA SAU DINAMO?
KONE: Steaua și Dinamo
MOKE: Rapid București
MONAKANA: Steaua și Dinamo
3.CULOARE: ALB SAU NEGRU?
KONE: Negru
MOKE: Ambele
MONAKANA: Negru
4.EUROPA: REAL MADRID SAU FC BARCELONA?
KONE: Real Madrid
MOKE: Indiferent
MONAKANA: FC Barcelona
5.FEMEI: BLONDE SAU BRUNETE?
KONE: Brunete
MOKE: Ambele
MONAKANA: Blonde
6.MUZICĂ: HIP-HOP SAU BLUES?
KONE: Hip-hop
MOKE: Hip-hop
MONAKANA: Hip-hop
7.PREFERINȚE: MALL SAU BISERICĂ?
KONE: Biserică
MOKE: Biserică
MONAKANA: Biserică
8.HRANĂ: CARNE SAU LEGUME?
KONE: Carne
MOKE: Ambele
MONAKANA: Carne
9.NATURĂ: SOARE SAU ZĂPADĂ?
KONE: Soare
MOKE: Soare
MONAKANA: Soare
10.VIITOR: ANTRENOR SAU MANAGER?
KONE: Antrenor
MOKE: Antrenor
MONAKANA: Antrenor

 

Realizarea acestui material ar fi fost probabil imposibilă fără ajutorul necondiționat al colegului George Galamaz.

 

LUCIAN IONESCU

 

Facebook