Victorie importanta pentru promovare !

Sambata la Suceava echipa noastra a disputat poate cel mai important meci din acest sezon de primavara in compania echipei locale Rapid CFR.

Ilie Poenaru a avut o misiune foarte grea in vederea pregatirii acestei partide deoarece in primul rand presiunea asupra jucatorilor era uriasa dupa esecul de la Balotesti. Apoi pe langa mai vechile accidentari ale lui Zaharia si Moga s-a mai adaugat si suspendarea lui Mitache, cel ce incasese la Balotesti al patrulea avertisment stagional. Dar problemele lui Poe nu s-au incheiat aici, luni unul dintre cei mai in forma jucatori, Tibi Balan s-a accidentat fiind suspect de ruptura iar miercuri la antrenament portarul Botas acuzat o lovitura puternica la genunchi fiind scos din circuit pentru cel putin o saptamana. Sambata dimineata, antrenorul echipei noastre, avea sa mai primeasca inca o lovitura, portarul Dragos Balauru, cel ce acuza a raceala puternica, a fost declarat inapt de joc de catre staful medical.

In aceste conditii Poe apeleaza la Vlad Hantescu, iar tanarul portar suceavean a facut o partida de exceptie contra fostei sale formatii, evolutia lui dand incredere intregi echipe, iar parada lui din minutul 90 la lovitura libera de la 20 de metri executata magistral de Negru fiind probabil decisiva in stabilirea rezultatului final.

Celalalt sucevean care a decis aceasta partida a fost fara indoiala Marius Matei, cel titularizat pentru prima data de Poenaru. Matei a reusit in minutul 8 o preluare de exceptie, un dribling scurt si un sut de senzatie la coltul lung, imposibil de aparat de goalkeeper-ul gazdelor.

Per ansamblu partida de la Suceava, disputata in prezenta a aproximativ 2000 de spectatori, a fost una foarte echilibrata iar in ciuda suprafetei de joc moale calitatea jocului s-a ridicat la nivelul unei partide de primul esalon. Gazdele noastre chiar daca n-au putut alinia cea mai buna formatie au demonstrat ca sunt o echipa foarte solida, iar acest esec este primul inregistrat de suceveni pe teren propriu in acest sezon.

Ilie Poenaru a folosit la Suceava urmatoarea formula de echipa :

Hantescu – Rosu, Radoi , Achim, Maxim – Novac, Todoran (68 Barbu) – Carstocea (82 Deac), Calintaru – M. Matei (76 Ad. Balan), Vodut.
Rezerve neutilizate : Dr. Balauru – Poverlovici, M. Ene, Lirca

Victoria celor de la SC Bacau in fata celor de la Academica Arges a facut ca distanta fata de locul 2 ocupat de argeseni ca creasca la sapte puncte iar fata de adversarii nostri de sambata la zece puncte.

Astfel inaintea ultimei etape din sezonul regulat se stiu cinci din cele sase echipe ce vor disputa play-off-ul de promovare : FC Voluntari, Academica Arges, Rapid Suceava, Gloria Buzau, SC Bacau. In cazul unei victorii a celor din Balotesti la FCM Dorohoi, ilfoveni vor egala la puncte pe CF Braila si vor obtine calificarea deoarece sunt superiori in meciurile directe (4-1 si 0-1).

La finalul jocului iata ce au declarat principalii artizani ai victoriei echipei noastre:

Ilie Poenaru : Imi felicit jucatorii pentru aceasta victorie, eram convins ca vom depasi perioada mai putin buna din ultima vreme. Promovarea nu este jucata, echipa trebuie sa abordeze cu maxima concentrarea urmatoarele partide. Mai avem de disputat inca 11 finale.

Vlad Hantescu : N-am avut emotii pentru ca am jucat la mine acasa, ba din contra am fost mai motivat. Sun fericit pentru aceasta victorie si cred in promovare.

Marius Matei : Sunt foarte fericit ca am reusit sa trecem de Rapid CFR, este o echipa pe care o cunosc foarte bine si stiam ce adversar puternic am intalnit. Intrebat de ce nu s-a bucurat dupa marcarea golului atacantul echipei noastre a declarat : Ii respect mult pe cei de la Rapid Suceava, am petrecut o perioada foarte frumoasa acolo iar cei din conducerea clubului au fost foarte corecti cu mine.

Dan Leasa : La sfarsitul acestui campionat vom realiza cat de importanta a fost aceasta victorie. Chiar dupa infrangerea de la Balotesti am avut incredere maxima in acest grup si sunt convins ca daca vom avea aceeasi concentrare pana la final putem realiza ceva senzational pentru Voluntari : PROMOVAREA IN LIGA1.

 

 

 

FacebookGoogle+Twitter

Comentează pe Facebook!

Facebook