RESPECTAȚI-NE ȘI PE NOI!

_rps9258

FC Voluntari a protestat argumentat împotriva greșelilor de arbitraj cu care echipa noastră s-a confruntat în șase partide din actuala ediție de campionat.

FC VOLUNTARI-PANDURII TÂRGU JIU 0-0

Au existat trei faze decisive, toate interpretate contra noastră. Două în care mingea a fost jucată cu mâna în suprafața de pedeapsă a oaspeților și un fault comis pe linia careului de 16 metri, dar mutat în afara suprafeței de pedeapsă.

FC VOLUNTARI-CS U CRAIOVA 0-1

După scurgerea celor 90 de minute, partida a fost prelungită cu încă 5 minute, iar golul victoriei oaspeților a fost înscris după expirarea prelungirilor, în minutul 90+5+32 secunde.

FC VOLUNTARI-STEAUA 2-3

Cele trei goluri ale Stelei au fost înscrise în urma unor faze interpretabile, însă toate interpretate împotriva echipei noastre.

GAZ METAN MEDIAȘ-FC VOLUNTARI 1-0

Cernat a fost lovit cu cotul în fața fiind transportat direct la spital, fază în care nu s-a acordat nimic, iar Deac a fost faultat în suprafața de pedeapsă fără ca arbitrul să dicteze ceva.

FC VOLUNTARI-ASA TÎRGU MUREȘ 1-1

Golul oaspeților a fost înscris dintr-o lovitură liberă dictată pentru un fault inexistent, iar intrarea cu talpa a unui adversar nu a fost taxată în niciun fel.

FC VIITORUL-FC VOLUNTARI 2-1

Maniera de a gestiona toate evenimentele legate de lovitura de pedeapsă acordată gazdelor, precum și modul de a-i irita și provoca permanent pe jucătorii noștri au demonstrat un arbitraj îndreptat într-un singur sens.

FacebookGoogle+Twitter

Comentează pe Facebook!

Facebook