“JOCUL ESTE ACELAȘI, DOAR JUCĂTORII SE SCHIMBĂ”

 

-Cum este Dinule, mai greu pe bancă, sau pe teren? A trecut ceva timp de când te-ai retras și cred că te-ai obișnuit cu ambele ipostaze.

 

-Indiscutabil, pe bancă. Aici sunt cele mai multe detalii de pregătit în micile amănunte. Și vorbim despre un grup, cu calități diferite, cu obiceiuri și firi diferite. Ca jucător, lucrurile păreau mai simple. Aveai programul pe care trebuia să îl respecți. Ca antrenor, șapte zile din șapte trebuie să pregătești totul amănunțit.

 

-Faci parte din categoria jucătorilor longevivi în cariera de pe terenul de joc. Ce te-a determinat să renunți?

 

-Pur și simplu am simțit că a sosit momentul. A fost o decizie grea, dar n-am stat mult pe rânduri. Timpul nu mi-a permis. Am avut șansa de a începe “pionieratul” în cariera de antrenor la Liga a III-a. Mi-a plăcut, mă simțeam în largul meu. Acum am ajuns aici. Este cu totul altceva. Diferența dintre cele două ligi este incomparabilă.

 

-Există momente în care ai vrea să încalți ghetele și să intri din nou pe teren?

 

-Permanent. Sunt la început de carieră și încă n-au dispărut reacțiile specifice jucătorului. Am momente în care efectiv îmi vine să dau buzna pe teren și să atac balonul. Dar îmi pun frână singur.

 

-Cum vezi echipa la momentul actual? Am rugămintea să eviți răspunsurile șablon.

-Nu obișnuiesc să folosesc șabloane pentru că sunt un tip direct, care spune lucrurilor pe nume. Avem în lot jucători cu experiență, dar și tineri. Încercăm să îmbinăm doar aspectele pozitive, experiența cu exuberanța. Suntem o echipă în plină construcție și cu o politică nouă.

 

-Ce fel de politică?

 

-Refuzăm să mai luăm jucători împrumutați. Avem experiența anului trecut și am învățat multe din asta. Vrem jucători care să își dea sufletul pentru echipa la care sunt sub contract.

 

-Vorbeai de anul trecut. Crezi că vom putea evita emoțiile din finalul sezonului precedent?

 

-Nu trebuie uitat că am pierdut trei jucători importanți. Dar eu am mare încredere în lotul actual. Sunt convins că anul acesta vom scăpa de emoțiile barajului. Important însă, de fapt obligatoriu este să ne jucăm toate meciurilede acasă pe propriul teren!

 

-Ce te-a caracterizat în cariera de jucător?

 

-Ambiția de a câștiga. Această ambiție am transformat-o de foarte multe ori în obsesie.

 

todo2

-Dar ca tânăr antrenor ce te „obsedează”?

 

-Am mai multe, hai să le spunem obsesii, deși termenul e forțat. Am aceeași ambiție de a câștiga toate meciurile, indiferent de numele adversarului pe care îl am în față. La fel, pregătirea în cele mai mici detalii și disciplina.

 

-Ai fost un jucător disciplinat?

 

-Nu.

 

-Chiar ești sincer în răspunsuri…

-N-am fost un jucător disciplinat, însă atunci când intram pe teren știam clar ce am de făcut.

 

-Ai un vis în carieră? Pe termen lung, sau scurt.

 

-Sigur că am, e ceva normal să avem vise și să ne propunem obiective personale. Eu îmi doresc să antrenez în cupele europene. Acum e devreme, dar așa cum spuneai, visul îl pot considera o țintă pe termen lung.

 

-Unde vezi echipa din Voluntari în viitorul apropiat?

 

-Nu sunt un tip utopic, însă încerc să văd lucrurile în mod realist. Avem o infrastructură extraordinară și condiții impecabile oferite de oameni dedicați fenomenului numit fotbal. Avem o academie de fotbal care a început să producă. Dovadă că există jucători produși de noi care au făcut pasul în Liga I, la prima echipă. Ceea ce se întâmplă aici reprezintă certitudini, nu vorbe goale. Suntem ca o mașinărie ale cărei rotițe se învârt perfect și ea s-a urnit la drum. Cu condițiile oferite, în câțiva ani ar trebui să ne luptăm la titlu.

 

-Cum decurge colaborarea cu Florin Marin?

 

-Super! Are un imens bagaj de experiență acumulată în timp și e logic că am foarte multe de învățat de la dânsul. Oricum, avem obligația morală de a-i respecta pe antrenorii în vârstă care au avut și încă mai au multe de spus în fotbalul românesc.

 

-Putem vorbi despre o relație profesor-elev?

 

-Exact, foarte bine punctat. O relație profesor-elev bazată pe sinceritate și respect reciproc.

 todo3

-Se împacă metodele de antrenament tradiționale, totuși din trecut, cu tehnologia prezentului?

 

-Nu trebuie să uităm ce performanțe s-au obținut în fotbalul de atunci cu acele metode de antrenament și pregătire. Sigur, atunci te bucurai când obțineai o casetă video cu un meci al adversarului. Acum, tehnologia ne ajută să aflăm absolut orice necunoscută despre adversar. Dar în esență jocul este același, doar jucătorii se schimbă.

 

-Dă-mi un nume de echipă din campionatul românesc care îți place, evident, dincolo de FC Voluntari.

 

-Nu sunt suporter al unei echipe anume. Totuși, apreciez ceea ce s-a realizat la Dinamo, club care a ieșit din insolvență. Deci, cu un plan bine structurat, chiar se poate. Dacă vorbim din punctul de vedere al impactului din tribune, mi-e dor de atmosfera din derby-urile adevărate în care apăreau Steaua, Dinamo, Rapid.

 

-Închide ochii și spune-mi la ce echipă visezi?

 

-Îmi este dor de Farul Constanța și îmi doresc să ajung cândva la Inter Milano. Dar cu adevărat acasă mă simt aici, la Voluntari!

 

-Ce poți să spui despre mult mediatizata numire a lui Cristoph Daum în funcția de selecționer al României?

 

-Federația a ales un selecționer străin, ceea ce înseamnă o experiență nouă pentru tot fotbalul românesc. Sunt convins că a venit cu ceva nou, dealtfel chiar a stat de vorbă cu noi, cu majoritatea antrenorilor. Este ușor să îl criticăm toți, iar el nici n-a apucat să înceapă cu adevărat treaba. Am văzut destule echipe naționale care au avut succes cu antrenori aduși din alte țări. De ce nu ar reuși și la noi? Asta nu înseamnă însă că în România nu există antrenori de valoare. Timpul este cel care ne va da răspunsuri.

 

-Pentru că vorbim de națională, poți propune și jucători de la FC Voluntari?

 

-Cu siguranță. Avem jucători de viitor, asta-i clar. Și de fapt să nu uităm că la lotul de tineret există jucători de la FC Voluntari. Totul depinde de selecționer.

 

todo4

-În final de discuție, vom putea vorbi cândva despre Dinu Todoran selecționerul naționalei României?

 

-Hai să lăsăm gluma la o parte! Eu sunt la început de drum și am obligația să rămân modest, cu picioarele pe pământ. Mai e mult, foarte mult până departe.

 

interviu realizat de LUCIAN IONESCU

FacebookGoogle+Twitter

Comentează pe Facebook!

Facebook